+

+

lumina asta de seara

care coloreaza iarba si cladirile

si omul vazut de departe

mergand printre copacii miscati de vant

si sunetul surd in urechi

ce se taraste incet spre inima

ce mult seamana asta

cu ce vedeam la chisinau

cand ieseam seara la valea morilor

si umbrele se lungeau spre mine

si glasurile rascoleau amortirea de dinaintea

drumului meu spre casa

scumpă şi fără margini

aveam o jucărie şi mă stresa. era într-o cutie, undeva prin casă. stătea acolo şi făcea zgomote. mai ales noaptea, mai ales dimineaţa când trebuia să urc pe scaun şi să mă spăl pe faţă. cu mâinile întinse de-asupra robinetului, aşteptând să cadă ceva, o umezeală rece, să mă înţepe în degete, mă gândeam la ea, la ce face acolo, singură.

ţi-am luat ceva, mi-a spus tata, dar îţi dau mâine. ce este? îţi dau mâine şi ai să vezi. aveam matineu la grădiniţă, o zi cumplită. mama îmi călca urechile abia spălate, să stea drept şi albe. epuraşul mamii, azi vei străluci că nu am să pot să mă uit la tine. tata aduna de pe birou diferite foi şi le băga nervos în servietă. nu te lua de mine, mă grăbesc. m-au dus de mână şi m-au lăsat pe scări. nu ningea, nu era nici-o stare. scările duceau într-o burtă şi vedeam asta, dar nimeni nu mă trase de mânecă, să-mi spună, nu te du acolo. eram cu ceilalţi, a intrat un tip şi noi trebuia să spunem poezii. tu, spune o poezie. o pată întunecată se întindea peste pantalonii mei scurţi, peste ştrampii albi şi sandale. tu iepure spune o poezie. eu nu străluceam, şi dacă străluceam, era că o lumină palidă, cenuşie ce nu lăsa umbre. te-ai pişat cârpă. te-ai pişat. ea venit moş crăciun şi cu alba-ca-zăpada, au venit fulgii şi florile îngheţate, iar eu încercam să astup cu mânuţele pata întunecată.

iată o cutie. dar să nu o deschizi, dacă vrei să nu te mănânce lupul. în ea este o jucărie. fără aripi sau picioare. tu ii poti da un nume şi ea o să te asculte. dar să nu o cerţi, sau cumva să o baţi cu rigla.

tata nu este, mama nu este. sunt numai nişte zgomote albastre. dimineaţa apa e ascuţită, de la stat toată noaptea fără treabă în ţevile celea înguste şi reci, sub pământ.

(va continua)

casa

era o casa mare si singura. asa ii placea ei sa fie, mare si sigura. sa stea undeva departe de celelalte case, undeva in camp sau printre copacii legamati de vant, sau pe malul unei ape mari si zbuciumate. oamenii care treceau cu masina, se uitau la ea si ziceau in gand – aici as vrea sa traiesc. oare cat tre sa coste casa asta. unii se opreau din drum, veneau la usa ei sa afle daca e de vazare, dar nu era nicio foita pe usa. se invarteau pe acolo, poate vad vreo lumina in geam, sa bata la usa si sa intrebe ce e cu aceasta casa. dar nu se aprindea nicio lumina, si nu se auzeau zgomote de pasi. era o casa careia ii placea sa doarma si sa viseze.

o data, tare demult,

in cutiuta neagra zboara o zana

lucreaza la mine in inima

motorasul cutiuta neagra

asculta ce se face

la mine in inima daca merg

mi se largeste si pot pune lucruri

si ele se acopera cu intuneric

acolo e un zumzet moale

se lucreaza nu trebuie sa-mi fac griji

merg la film ma uit la oamenii

oamenii sunt draguti

 

sunt intr-o camera inchisa si am un acces de nebunie. o fasie alba taie camera in doua si eu ma aplec la timp. in cealalta jumatate de camera ramane mana mea cu degetele desfacute. ea pluteste asa lin si nu sangereaza. eu o privesc din partea asta, unde nimic nu e sigur. astept un sunet strident ca sa inchid ochii, sa ma las intr-un colt, cautand protectie. dincolo, mana mea face cercuri largi. o invidiez, astept alta fasie. cum ar fi sa-mi vad trupul fara cap cuprins de groaza, bagandu-se sub masa. din toate punctele, ca pe o jucarie stricata, lovindu-se de pereti.

multumesc pentru buna dispozitie, multumesc marilyn manson, multumesc pasarea neagra cu ochii umezi

iepurele revine

prima data m-au hipnotizat la 5 ani. eram cu parintii la cafeneaua LAKOMKA. in fata mea inghetata cu dulceata de gutai. in spatele meu strada cu troleibuze si masini, si un semafor ce arata rosu. mama mi-a spus ai grija, e tare rece. tata nu a spus nimic. si-a last mana grea peste capul meu si ma mangaia. o tanti cu sort trecea printre mese si zambea frumos. avea 2 dinti ca de zapada. la 5 ani m-au hipnotizat prima data. acesti dinti stralucitori ce treceau prin aer ca un OZN. mama, atat am reusit sa spun, si am intepenit.

ochi negri lumina albastra

lumina se apropie si ma intreaba, unde sa ma culc?

pe bratul meu crestea un fir de iarba si o feream de vant cu palma

uite aici, ii spun, langa mine mai este mult loc. eram in parc.

lumina s-a micsorat, a coborat atingand usor firul ierbii si a adormit.

un caine micut trecea prin fata noastra, ducea de lesa o batranica.

batranica a apucat doar sa intrebe pe unde se afla, si a disparut, fugind dupa cainele ei. era negru si fugea nu stiu unde.

lumina visa, si bratul meu se legana ca o corabie. eram toti trei pe o bucata de pamant verde.

si ne uitam cum orasul incepe sa amorteasca. cum frunzele duse de vant se opresc in crengile copacilor.

e toamna, a spus firul de iarba.

stiu, am raspuns eu.

lumina visa o floare rosie fara sfarsit, se desfacea incet si mirosea a copil.

Hello world!

 

bufnita zice ca furnicile sunt cele mai mici, si le-ar trebui multi ani sa ajunga pe munte, acolo in varf, unde ninge anu imprejur. fetita asculta asezata pe o crenguta, de unde se vedea departe in zare cum soarele face un cerc luminos peste padure. nu s-au pomenit munti prin partile astea de foarte mult timp. dar bufnita era inteleapta si stia multe lucruri adevarate.